In apropiere de mall-ul Sun Plaza din Bucuresti, o locatie stiuta de foarte multa lume, se afla la doar cateva minute de mers pe jos, pe Strada Martisorului 26, o locatie mult mai putin cunoscuta, Casa Memoriala a lui Tudor Arghezi.

Mai multe despre casa, numita Martisor, puteti afla cel mai bine din acest clip, chiar de la Tudor Arghezi si de la muzeografa care prezinta si acum turul ghidat, pentru un pret foarte modic (6 lei), la fel ca si cel de vizitare (4 lei).


Despre Bucurestiul in care a locuit si “a tot schiopatat o viata”, si relatia lui cu urbea, Tudor Arghezi povesteste de toate in cartea lui numita “Cu bastonul prin Bucuresti”. Cartea aduna impresiile si memoriile lui despre orasul pe care l-a cunoscut mai intai ca Bucuresci, dar si alte povesti.

Din ea am aflat de exemplu ca: “Immanuel Kant n-a iesit niciodata din Konigsberg, orasul lui de nastere si de moarte, si a trait optzeci de ani.” Despre asta Arghezi spune: “Omul strans in sine, care se uita mai mult in el decat innafara, nici n-are nevoie de spatiu. Drumurile sunt in sufletul lui, turist al metrului patrat si al reveriei.”

Scriitorului ce a locuit in casa Martisor insa i-au placut plimbarile, si in drumurile lui a ajuns in multe locuri in afara tarii, in tara, dar mai ales prin unghiurile si printre gradinile Bucurestiului, pe care multe case le aveau inca in vremurile lui.

Una care a disparut in timpul vietii lui si de care povesteste in carte e “Gradina Popa Ilie”, la poarta careia obisnuia un preot batran sa isi vanda trandafirii (cum si Arghezi a vandut candva la poarta lui din strada Martisor cirese din livada). Alte gradini le-a prins aparand noi, precum parcul Filaret, azi Carol, odinioara o padure.

Povestile sunt frumoase si cu farmac aparte caci Arghezi (1880-1967) a prins calatoritul cu trasurile, vechile piete cu munti galbeni de paie si fan (caci multi oameni aveau in acea perioada nevoie de ele sa-si hraneasca animalele), unirea cu Transilvania si discutiile despre stabilirea capitalei, un oras din mahalale si ulite ce s-a transformat sub ochii lui, si deci a avut din plin ce povesti interesant despre cum era viata odiniara,

Daca sunteti iubitori de astfel de povesti nu ratati deci casa si cartea acestea.

Sunt in Bucuresti niste localuri pe care nici nu stiu cum sa le numesc fiindca nici cafenele, nici baruri, nici librarii nu sunt exact, ci un amestec. O sa dau exemplu Seneca AntiCafe sa afle mai multa lume de locul acela, si sa-l pastrez mai secret pe cel unde merg eu mai aproape de casa, fiindca nu vreau sa mi se ocupe canapeaua, singurul loc unde stau comod.

Sursa imagine: Avocatura.com

Cand mergi la Seneca te duci mai intai la casa / birouasul de receptie, cum vreti sa-i spuneti, unde iti alegi un semn de carte. Pe baza lui ti se face check-in-ul si se va monitoriza cat timp vei petrece acolo, fiindca timpul il vei plati, cu 8 lei pe ora, in rest ai acces liber la carti, bauturi, fructe si snacks-uri.

Majoritatea cartilor se pot si cumpara dar mai sunt unele donate care nu se mai gasesc nicaieri de vanzare si doar acolo le poti citi. Intregul local e plin de carti, ordonate pe categorii ca intr-o librarie, si iti poti alege sa citesti sau sa rasfoiesti ce vrei.

Ce-am carti citit si mi s-a parut interesante au fost:

Musai List – Octavian Pantis

Cam grasofob autorul, dar ignorand asta, informatia e structurata clar, subiectele abordate interesant, si citatele bine alese. E o carte de time si career management, care te ajuta sa te organizezi, dar si sa intelegi mai bine intre ce fel de munci ai de ales, intre ce fel de firme si intre ce fel de programe de lucru. Daca le alegi bine pe acestea nici organizarea nu o sa mai fie asa o problema asa mare.

Cum sa livrezi fericire – Tony Hsieh

Tony Hsieh, cunoscut ca CEO-ul Zappos, povesteste in carte despre afacerile din viata sa, de la cea pe care a incercat-o cand era mic, la cele care i-au adus profituri uriase. I-au adus insa si fericirea? Nu prea, de aceea la Zappos a pus cultura organizationala pe primul loc si asta a transformat firma intr-una din cele mai bune pentru care sa lucrezi.

Cum s-a nascut Poporul Roman – Neagu Djuvara, Radu Oltean, Simona Bucan

Cartea e o lectie frumoasa de istorie, despre ce s-a intamplat pe aceste locuri din cele mai vechi vremuri si pana la primii domnitori ai tarii romanesti. Nu credeam ca or sa ma prinda asa tare povestile despre Burebista si Decebal, huni si avari, dar stilul de scris e atat de prietenos! Am aflat o gramada de lucruri interesante din carte, cum au ajuns la noi unele inventii, cum au aparut cuvinte, si desenele sunt geniale. Va las si pe voi sa descoperiti.

Nu toti, dar cred ca majoritatea romanilor stiu melodia lui Gheorghe Gheorghiu Unde dragoste nu e, nimic nu e (1993).

Ca mine pana azi cred insa ca nici ei nu stiu ca aceasta idee a fost popularizata initial de Marin Preda in Cel mai iubit dintre pamanteni (1980), carte care se spune ca i-a adus sfarsitul (venit bizar la scurt timp dupa lansarea cartii), fiind puternic critica la adresa comunismului.
“Daca dragoste nu e, nimic nu e” apare in finalul cartii ca una din ideile filosofice ale personajului principal, un profesor universitar de filosofie, inchis intr-o inchisoare comunista, batjocorit si torturat, care ajunge sa ucida pentru a nu fi ucis. Propozitia ar fi fost luata de Marin Preda dintr-o Epistola a lui Pavel. 
Am mai vazut un film scris de Marin Preda, trist dar cu un mesaj frumos “Nimic nu ne opreste sa fim fericiti”. Se numeste Portile albastre ale orasului si e un film de razboi care prezinta povestile oamenilor din bateria de la Otopeni, conflictul dintre un locotenent si un soldat, patimile si pasiunile lor, si apoi lupta lor si realizarile despre viata.

“Nimic nu ne opreste sa fim fericiti. Nimic, nimic, nimic” sunt gandurile unui soldat care in mijlocul bataliei isi da seama cat de la indemana a avut fericirea toata viata lui si-si spune siesi ca acesta trebuie sa fie un secret pe care oamenii il descopera doar in pragul mortii.