10 ani de blog

De ziua mea, pe 11 aprilie 2017, am implinit 31 de ani de viata dar si 10 de cand scriu pe acest blog, care initial, cand ma asteptam sa fie doar un hobby trecator, a inceput cu adresa: 21ani.blogspot.com

De la 21 am ajuns insa la 31 si asa, prin blog, am reusit sa documentez o treime de viata, un lucru important pentru mine fiindca, desi tin minte foarte multe lucruri, rar imi pot aminti ce am facut alaltaieri, nu mai zic de saptamana sau luna trecuta. Acesta a fost felul in care am reusit sa imi pastrez amintirile vii, si felul in care imi pot aminti viata.

Blogul contra la mala memoria, cum l-am numit intr-un articol acum 10 ani, a fost casuta gandurilor si dorintelor mele, a lucrurilor pe care le-am facut, a locurilor pe unde am fost, a filmelor si pieselor de teatru pe care le-am vazut, a cantecelor si oamenilor care mi-au placut. Si inca este in continuare, desi uneori imi vine mai usor sa public pe Facebook, unde s-a mutat toata comunicarea.

Aniversarea o sarbatoresc inca avand in plan o multime de excursii toata luna. Am inceput cu plimbari pe dealurile inverzite de la Butoiesti, am continuat cu o vizita la vecinii din Bulgaria, la Veliko Tarnovo, cu o zi de relaxare la Therme, si la finalul lunii voi vedea Iasii, si imprejurimile, casele memoriale ale lui Eminescu, Creanga, Sadoveanu, Porumbescu, Otilia Cazimir, Calistrat Hogas, Veronica Micle si Muzeul Cucuteni.. Abia astept 🙂

La multi ani blogusorule! Inainte, tot inainte

La Therme, sectiunea noua cu biblioteca si priza pentru incarcatorul laptopului

Cetatea de la Veliko, frumoasa si pe ploaie

Drum verde si insorit pe dealurile de la Butoiesti

Cea mai importanta meserie care nu exista

De mii de ani oamenii isi pun (aceleasi) intrebari. Ai zice ca e destul de mult timp sa invatam sa oferim raspunsuri. Si totusi, cel mai mare progres in acest domeniu a aparut odata cu internetul si, in special, cu motoarele de cautare ca Google. 
Daca cele mai mari probleme ale omenirii sunt probleme, atunci cele mai bune solutii sunt.. solutiile. Dar Google si intrebarile adresate cercului nostru de cunoscuti, si in mai mica masura site-urile Q&A sau de nisa, si in si mai mica masura profesori, consultanti sau institutii, sunt tot ce am gasit mai bun ca societate pentru a gasi rezolvari la probleme.
Ma insel? Spuneti-mi. Ce faceti cand cautati ceva, orice. Un film. Un meserias. Un raspuns la o intrebare existentiala. 
De aceea dupa mine cea mai importanta meserie care nu exista, la acest moment cand volumul de informatie e urias dar gasirea informatiei potrivite e dificila, e Specialistul in Organizarea Informatiei pentru Calitatea Vietii Umane.
Nu Data management in general, fiindca totul porneste de la oameni. Daca hoinarim beznetici pe Pamant 30-40 de ani pana ne gasim un scop, si abia la 70-80 intelegem despre ce-a fost viata, vom progresa, si mai ales trai.., tot asa ca si pana acum:
Frumos uneori, dureros uneori, dar hazarduos de fel.
De asemenea, ce e in neregula chiar si cu Google, e ca necesita o proactivitate din partea oamenilor, implica sa caute raspunsul, ceea ce inseamna ca ar trebui sa inteleaga ca au o problema, care e ea, si sa se puna in starea de a gasi rezolvarea. 
O dificultate la care Specialistul nostru va trebui sa gaseasca raspuns e cum aflam ceea ce nu stim ca nu stim pentru a progresa, pentru a ne vindeca, pentru a intelege in general.
Si oare ce s-ar intampla sa il gaseasca? Pot doar sa va invit la visare

Dietele pot conduce la cancer

Asta e ceva ce nu o sa cititi in nicio revista, fiindca nu e sexy si nu vinde bine. Si in nici in caz nu o sa gasiti scris cu * la sfarsitul milioanelor de comentarii online care incurajeaza slabitul sau se pun contra miscarii plus-size. Dar scriu eu, pentru fetele care sper sa nu faca aceleasi greseli ca mine.

In America 80% din fetele de 12 ani au incercat deja cel putin o data sa slabeasca. Prin restrictii alimentare, prin exercitii fizice, sau combinat. Mi-ar placea in Romania procentul sa fie mult mai mic, nu stiu fiindca nu am gasit astfel de studii. Dar stiu ca eu la 12 ani eram ca aceste fete.
De la 12 la 25 de ani am incercat sa slabesc in toate felurile posibile, de la primele incercari cu dietele cu supe de varza citite prin reviste, la programe date de nutritionisti, mers la sala, alergat, numarat calorii, alaturare la comunitati, mers la psiholog. Toate au functionat, mereu reuseam sa slabesc, doar ca mereu ma si ingrasam la loc.
De la 65 de kilograme, scadeam la 60 si apoi urcam la 70, de la 70 scadeam la 65 si urcam la 75, si tot asa. Citisem despre asta, stiam ca se cheama yo-yo fenomenul si ca metabolismul meu se supara pe mine ca vroiam sa am pe minus caloriile arse fata de cele consumate ca sa slabesc, si ca isi facea rezerve. Dar credeam ca daca totusi la altii s-a putut, o sa fac sa se poata cumva si la mine.

Foarte mult timp am crezut ca eu sunt de vina, ca nu am o vointa sau o motivatie destul de puternica, ca nu am procedat cum trebuia. Si imi ziceam ca data viitoare o sa pot. 

Chiar daca vedeam in jurul meu fenomenul yo-yo la toata lumea, inclusiv lupta unor persoane publice cu greutatea, ca Oprah sau autohtona Teo care treceau prin acelasi lucru, desi aveau toate cunostintele, toata motivatia si toate resursele sa reuseasca. Imi spuneam ca poate ele nu pot, dar eu o sa reusesc.

Confundam insa optimismul cu grandomania. 

Abia dupa ce de la 75 de kilograme ajusesem la 62 prin cea mai lunga si meticulos planificata schimbare de stil de viata, dar kilogramele incepeau sa se puna la loc, si am sarit de la BMI supraponderal la obez, abia atunci m-am gandit ca poate totusi nu sunt eu. 
Si asa am ajuns sa studiez si sa aflu ca ai mai multe sanse sa fii impuscat in cap si sa supravietuiesti, decat sa slabesti si sa te mentii mai mult de 5 ani. Instinctul de supravietuire va fi mereu mai puternic decat dorinta de a arata intr-un anumit fel, de aceea creierul castiga mereu in lupta cu kilogramele.
Am aflat ca cele mai mari reusite ale participantilor WeightWatchers sunt 3 kilograme date si pastrate jos mai mult de 5 ani. Ca aproape toti participantii la The Biggest Losers recupereaza toata greutatea.

Am fost pregatita sa inteleg de ce tipa cu blogul fatgirlrunning (poza) nu slabeste desi alearga maratoane si mananca sanatos. Cum de poate un atlet obez sau orice persoana grasa care face miscare sa fie mai sanoatosa decat un normoponderal, si cum de studiile spun ca supraponderalii traiesc in general mai mult decat normoponderalii. 

Si atunci m-am oprit, si am decis sa imi pun imensa energie pe care o consumam cu slabitul in altceva. Nu e o coincidenta ca acum 5 ani am lansat cursurile. Ma eliberasem in sfarsit de tirania slabitului si puteam sa imi pun toata pasiunea intr-un proiect nou. 
De atunci anii au trecut iar greutatea mea nu a mai fluctuat deloc, indiferent ce sau cand am mancat. Pentru ca niciodata ingrasarea mea nu a tinut de ce mancam, ci de incercarile mele de a slabi. 

Am invatat sa ma iubesc asa cum sunt, oricat de cliseistic ar suna, sa imi apreciez formele si corpul, sa nu ma mai compar cu altcineva, si mai degraba sa invat sa ma imbrac astfel incat sa imi placa mai mult cum arat.

Si ar fi fost un sfarsit fericit al povestii, daca nu as trai azi una din cele mai mari sperieturi ale vietii mele. Cancer endometrial. 40% din cazuri sunt legate de obezitate, in care ma situez acum, multumita jocului meu cu metabolismul. De ce nu mi-am dat seama ca se poate ajunge aici? De ce nu am avut mai multa incredere in mine de mica? Of.

De aceea mesajul meu pentru fetele si femeile care au in special cu doar 10-20 de kilograme in plus decat si-ar dori este: daca vreti sa nu aveti probleme adevarate din cauza greutatii, nu incercati sa slabiti. Nu la corp trebuie sa umblati ci la increderea in voi.

Paradoxul lui Monty Hall si viata

Am vazut azi un episod foarte tare de MythBusters, care explica paradoxul lui Monty Hall. Ca orice paradox, e un lucru contraintuitiv, mai greu de inteles, deci nu va asteptati sa vi se para logic din prima. Dar ca orice lucru nou invatat, o sa va deschida oportunitati de a privi altfel multe lucruri din viata.

1. Ipoteza

Problema suna asa, exista trei usi si in spatele uneia dintre cele trei usi este un premiu.

Dupa alegerea unei usi, sa zicem ca ai ales-o pe prima, se deschide una din usile care nu au fost alese, si in spatele caruia nu se afla premiul, si apoi ti se ofera ocazia sa mai alegi o data intre usile ramase.

2. Intrebarea

Vei alege sa ramai la usa pe care ti-ai fixat-o initial? Sau iti vei schimba decizia?

Ce sanse crezi ca sunt ca premiul sa se afla in spatele primei usi, si ce sanse sa se afle in spatele celei de-a doua usi?

3. Ce raspund oamenii

Cea mai mare parte a oamenilor, si in unele cazuri chiar toti care au fost testati in cadrul experimentelor si concursurilor de acest tip, raman la usa pe care si-au fixat-o initial in minte.

Din motive, sa le spun asa, umane. Intrebati de ce raman la alegerea lor ei raspund:
– fiindca au incredere in instinctul lor
– fiindca sansele ar fi de 50-50 ca premiul sa se afle in spatele unei usi sau a celeilalte

Nici eu nu fac exceptie, tot asa m-am gandit initial, ca ar fi mai bine sa raman la prima usa:
– fiindca deja “avusesem dreptate” in privinta alegerii ca nu era a treia usa alegand-o pe prima,
– fiindca nu as fi vrut sa regret ca mi-am schimbat decizia, cand simteam ca as putea avea dreptate

4. Ce raspuns i-ar ajuta de fapt mai mult sa castige

Paradoxul lui Monty Hall explica insa de ce, statistic, daca ramai la prima alegere, ai sanse mai mari sa gresesti.

Fiindca, probabilitatea de a nimeri din prima usa corecta este de 33%.

In momentul in care una din usile care nu au fost alese este deschisa, probabilitatea se schimba in mod neintuitiv pentru oamenii care nu sunt genii in probabilistica.

Fiindca sansa ca prima usa aleasa sa fie cea in spatele careia este premiul ramane 33%, dar sansa sa fie in spatele usii care nu a fost aleasa dar nu a fost nici deschisa creste la 66%.

Ai sanse mai mari sa castigi premiul daca schimbi usa, decat daca ramai la usa aleasa.

Cam asta e momentul in care oamenii incep sa se scarpine in cap..

5. Explicatia

Pentru a intelege rezolvarea ajuta sa privim asa:

Atunci cand spui ca in spatele primei usi se afla premiul poti sa:

A. AI DREPTATE (33%) – pentru ca doar 1 din 3 usi este cea buna

B. NU AI DREPTATE (66%) – pentru ca 2 din 3 usi nu sunt bune

Iti vei imbunatati deci sansele de a castiga daca esti constient ca la prima alegere este statistic mai mare sansa sa NU ai dreptate, si deci sa iti schimbi optiunea, odata ce este eliminata usa care cu siguranta nu ascunde premiul.

Pe mine m-a ajutat mai mult schita sa inteleg, pe Alex l-a ajutat ganditul la ipoteze si uitatul la acest clip. Sunt curioasa daca gasiti o alta analogie sau fel de a explica.

6. Aplicatii

In afara de faptul ca odata ce intelegi ca schimband usa ai sanse mai mari sa primesti premiul, ti-ai putea dubla sansele daca ai participa intr-un astfel de concurs real :D, mi se pare interesanta si aplicabilitatea la nivelul vietii de zi cu zi.

Se spune ca schimbarea e buna, ei, acum stii statistic ca schimbarea e buna. Cand ai multe optiuni, sansele sunt mai mari sa gresesti la prima alegere, deci obtinand informatii si schimband alegerea, iti cresti continuu sansele de a gasi ceea ce vrei.

Suna simplu, dar cat de putini oameni aplica de fapt.. Cati raman la joburi care ii fac nefericiti sau in relatii nepotrivite, pentru ca “toate joburile sunt la fel”, sau fiindca “toti barbatii / toate femeile sunt la fel”..

Daca mai stiti probleme din astea sa imi spuneti, mi se pare grozav sa afli lucruri pe care nici nu stiai ca nu le stii.

Noblesse oblige

Intr-un raspuns de pe Quora am dat de aceasta imagine despre diverse aspecte din vietile oamenilor in functie de clasa sociala din care fac parte.

Mi se pare interesanta fiindca se potrivesc bine concluziile cu ceea ce cunosc eu despre cele 3 clase (in prima am crescut, in a doua sunt acum si din a treia am momentan doar cunostinte).

Cateva aspecte care pot fi aduse in discutie si analizate usor cu ajutorul graficului:

1. Ce clasa are valori care sunt mai de dorit, sau ce e mai bun din cele 3 lumi?

Eu cred ca sunt acestea:

Cel mai implinit om e cel care ajunge sa aiba bogatii dar stie sa pretuiasca in primul rand oamenii, calitatile lor.

2. Cum se incadreaza politic cele 3 clase?

Ce mi-a sarit in ochi e ca oamenii cu cei mai multi bani sunt cei mai conservatori. E oarecum de inteles ca te temi de schimbare cand s-ar putea sa iti pierzi avutia, dar asta inseamna si ca tragi pentru binele tau in loc de binele societatii. Ajung sa aiba putere si pozitie pentru ca au bani dar celelalte clase sunt nemultumite de ei, pe buna dreptate, fiindca fac prea putin.

De asta schimbarile mari in societate le-au produs cei din clasa de mijloc si cei mai saraci, fiindca ei simt cel mai acut problemele. Cei din clasa de mijloc sunt de multe ori leftisti, adica liberali, care cred ca putem schimba viitorul facand azi ce trebuie. Din pacate multi se intorc asupra celor saraci pe care ii vad ca oameni care nu isi doresc sa se schimbe, si care sunt manipulati de conservatori ca e in interesul lor sa nu se schimbe nimic, sa pastreze traditiile samd.

De asta cred ca ne trebuie un sistem politic care sa fie progresiv dar sa pastreze si valori sociale, un fel de capitalism social. Si de asta apreciez asa mult internetul si promovarea online, fiindca dau putere oamenilor cu venituri mici sa se lupte cu cei cu multi bani, pe langa sa se educe si altele.